RomUS: Da Vinci, vedetă de cinema (Tudor Petruţ)

Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

Da Vinci, vedetă de cinema

de Tudor Petruţ

Controversele despre romanul lui Dan Brown, The Da Vinci Code, au luat o amploare nebănuită la debutul filmului pe piaţa americană, iar comentariile s-au ascuţit la doar câteva săptămâni de la lansare, după ce filmul a făcut înconjurul lumii, generând peste 400 de milioane de dolari. Pentru puţinii amatori de senzaţional care citesc, discută, polemizează despre conspiraţiile din istoria religiilor, istoria laică, lumea politică moderna şi contemporană, sau despre ozn-uri, de peste două decenii, speculaţiile scriitorului exemplificate cu sârguinţă pe ecran nu mai sunt o noutate.

LOS ANGELES – După ce peste 40 de milioane de curioşi din întreaga lume au citit şi răs-citit romanul lui Dan Brown, succesul filmului pe întreg mapamondul a fost instantaneu. Dar comentariile şi atacurile la adresa autorilor au căpătat amploare pentru că filmul, un mediu mult mai accesibil, a oferit ocazia şi mai multor necrezători să guste din farmecul speculaţiilor istorico-religioase prezentate cu aplomb în formă de peliculă cvasi-poliţistă. Biserica catolică, în special, a criticat filmul din perspectivă dogmatică, chemându-şi enoriaşii la boicot total. Nu ştim câţi catolici au refuzat să vadă filmul, dar sălile au fost pline cu spectatori de toate vârstele şi de toate categoriile sociale. Dovadă că există o curiozitate inerentă pentru istoria revizionistă în care religia, în special, pierde din credibilitate. Sigur că o parte din ideile vehiculate de Dan Brown agresează canoanele catolice, iar atacul la adresa divinităţii cristice este nedisimulat. De fapt, totul a început cu decenii în urmă, în cartea Holy Blood, Holy Grail (de Michael Baigent, Richard Leigh şi Henry Lincoln) unde apare pentru prima dată ideea unor posibili urmaşi ai Mântuitorului. Speculaţiile au fost preluate şi au apărut în multe dintre tomurile de-conspiratorilor, de la Graham Hancock, cel mai cunoscut dintre promotorii paleo-astronauticii, la vehementul Davic Icke, cel care explica toate secretele omenirii şi marea conspiraţie mondială, la moderatul Jim Marrs, alt autor care deţine cheia pandoricei cutii a minciunilor lumii. Majoritatea conflictelor de idei care punctează acţiunea cărţii lui Dan Brown sunt vehiculate de mult timp, dar literatura de specialitate, dacă poate fi numită aşa beletristica speculativă, s-a adresat, în general, frumoşilor nebuni. Pentru cei neiniţiati, romanul, ca şi filmul, fascinează, chiar dacă sensibilizează crezuri religioase. Iar cititorii şi spectatorii de cinema ai zilelor noastre sunt mult mai deschişi la idei îndrăzneţe, ceea ce demonstrează, de fapt, că trăim cu adevărat în secolul al XXI-lea.

Unii dintre cinefili au fost dezamăgiţi de film pentru că nu reflectă ceea ce şi-au închipuit citind cartea. Ar fi fost şi imposibil să ecranizezi cu religiozitate, poate termenul e putin extrem în context, un tom de 400 de pagini. Scenariul este conceput, asa cum era de aşteptat pentru Hollywood, ca pentru un film poliţist în care ideile speculative folosesc mai ales acţiunii şi ritmului, ca piese într-un puzzle. Regizorul Ron Howard are mână sigură, ca de obicei, şi intercalează la timp imagini de reconstituire istorică, prin care să înlesnească înţelegerea contextului. Tom Hanks îşi face datoria cu aplomb, dar parcă îi lipseşte pasiunea, aşa că personajul principal pare neutru. Audrey Tautou ne delectează din nou cu delicioşii săi ochi mari şi limpezi, dar e prea fragilă şi personajul său e lipsit de consistenţă. Rămâne ca Ian McKellen să cucerească ecranul, pigmentând pasional acţiunea, în contrast cu protagoniştii.
Criticii au remarcat, firesc, neutralitatea filmului în ansamblu. “Fără vlagă, un film care nici nu te distrează, nici nu te informează”, exclama un comentator, “plin de lungimi, adevărat, dar care te intrigă şi te ţine în suspans”, susţine altul. “Un alt oarecare film poliţist made in Hollywood”, titrează un ziar, “un documentar de televiziune cu actori, filmat în locuri pitoreşti”, titrează un altul. “Mai interesant decât cartea”, decretează un critic, “dacă romanul nu l-ai putut lăsa din mână, cu greu nu adormi în sala de cinema”, conchide un altul. Sporovăiala critică şi disensiunile politico-religioase ajută filmul lui Ron Howard la încasări, iar studiourile se gândesc deja la ecranizarea cărţii lui Dan Brown, Angels and Demons, şi au cumpărat deja exclusivitatea personajului Robert Langdon, eroul interpretat de Tom Hanks, precum şi drepturile viitorului roman a cărui acţiune se va petrece în Washington, în culisele puterii şi, era de aşteptat, în spatele uşilor închise ale lojii masonice.

Da Vinci, vedetă de cinema
*de Tudor Petruţ*

	Controversele despre romanul lui Dan Brown, The Da Vinci Code, au luat o amploare nebănuită la debutul filmului pe piaţa americană, iar comentariile s-au ascuţit la doar câteva săptămâni de la lansare, după ce filmul a făcut înconjurul lumii, generând peste 400 de milioane de dolari. Pentru puţinii amatori de senzaţional care citesc, discută, polemizează despre conspiraţiile din istoria religiilor, istoria laică, lumea politică moderna şi contemporană, sau despre ozn-uri, de peste două decenii, speculaţiile scriitorului exemplificate cu sârguinţă pe ecran nu mai sunt o noutate. LOS ANGELES – După ce peste 40 de milioane de curioşi din întreaga lume au citit şi răs-citit romanul lui Dan Brown, succesul filmului pe întreg mapamondul a fost instantaneu. Dar comentariile şi atacurile la adresa autorilor au căpătat amploare pentru că filmul, un mediu mult mai accesibil, a oferit ocazia şi mai multor necrezători să guste din farmecul speculaţiilor istorico-religioase prezentate cu aplomb în formă de peliculă cvasi-poliţistă. Biserica catolică, în special, a criticat filmul din perspectivă dogmatică, chemându-şi enoriaşii la boicot total. Nu ştim câţi catolici au refuzat să vadă filmul, dar sălile au fost pline cu spectatori de toate vârstele şi de toate categoriile sociale. Dovadă că există o curiozitate inerentă pentru istoria revizionistă în care religia, în special, pierde din credibilitate. Sigur că o parte din ideile vehiculate de Dan Brown agresează canoanele catolice, iar atacul la adresa divinităţii cristice este nedisimulat. De fapt, totul a început cu decenii în urmă, în cartea Holy Blood, Holy Grail (de Michael Baigent, Richard Leigh şi Henry Lincoln) unde apare pentru prima dată ideea unor posibili urmaşi ai Mântuitorului. Speculaţiile au fost preluate şi au apărut în multe dintre tomurile de-conspiratorilor, de la Graham Hancock, cel mai cunoscut dintre promotorii paleo-astronauticii, la vehementul Davic Icke, cel care explica toate secretele omenirii şi marea conspiraţie mondială, la moderatul Jim Marrs, alt autor care deţine cheia pandoricei cutii a minciunilor lumii. Majoritatea conflictelor de idei care punctează acţiunea cărţii lui Dan Brown sunt vehiculate de mult timp, dar literatura de specialitate, dacă poate fi numită aşa beletristica speculativă, s-a adresat, în general, frumoşilor nebuni. Pentru cei neiniţiati, romanul, ca şi filmul, fascinează, chiar dacă sensibilizează crezuri religioase. Iar cititorii şi spectatorii de cinema ai zilelor noastre sunt mult mai deschişi la idei îndrăzneţe, ceea ce demonstrează, de fapt, că trăim cu adevărat în secolul al XXI-lea.	Unii dintre cinefili au fost dezamăgiţi de film pentru că nu reflectă ceea ce şi-au închipuit citind cartea. Ar fi fost şi imposibil să ecranizezi cu religiozitate, poate termenul e putin extrem în context, un tom de 400 de pagini. Scenariul este conceput, asa cum era de aşteptat pentru Hollywood, ca pentru un film poliţist în care ideile speculative folosesc mai ales acţiunii şi ritmului, ca piese într-un puzzle. Regizorul Ron Howard are mână sigură, ca de obicei, şi intercalează la timp imagini de reconstituire istorică, prin care să înlesnească înţelegerea contextului. Tom Hanks îşi face datoria cu aplomb, dar parcă îi lipseşte pasiunea, aşa că personajul principal pare neutru. Audrey Tautou ne delectează din nou cu delicioşii săi ochi mari şi limpezi, dar e prea fragilă şi personajul său e lipsit de consistenţă. Rămâne ca Ian McKellen să cucerească ecranul, pigmentând pasional acţiunea, în contrast cu protagoniştii. Criticii au remarcat, firesc, neutralitatea filmului în ansamblu. “Fără vlagă, un film care nici nu te distrează, nici nu te informează”, exclama un comentator, “plin de lungimi, adevărat, dar care te intrigă şi te ţine în suspans”, susţine altul. “Un alt oarecare film poliţist made in Hollywood”, titrează un ziar, “un documentar de televiziune cu actori, filmat în locuri pitoreşti”, titrează un altul. “Mai interesant decât cartea”, decretează un critic, “dacă romanul nu l-ai putut lăsa din mână, cu greu nu adormi în sala de cinema”, conchide un altul. Sporovăiala critică şi disensiunile politico-religioase ajută filmul lui Ron Howard la încasări, iar studiourile se gândesc deja la ecranizarea cărţii lui Dan Brown, Angels and Demons, şi au cumpărat deja exclusivitatea personajului Robert Langdon, eroul interpretat de Tom Hanks, precum şi drepturile viitorului roman a cărui acţiune se va petrece în Washington, în culisele puterii şi, era de aşteptat, în spatele uşilor închise ale lojii masonice.

Click aici pentru prima pagină