La trecerea într-un nou an, e ceva obişnuit să faci ierarhii. Iar în show-biz, la noi, clasamentele încep şi de această dată cu aceleaşi nume: Ştefan Bănică jr. şi Holograf, care au dominat în continuare topurile şi scenele. Secretul acestei supremaţii poate fi desluşit dacă le descoperim trăsăturile comune: respectul faţă de public şi bucuria (nesimulată!) de a se afla pe scenă, unde vin ca să-i întâlnească pe cei dragi şi nu ca la serviciu.

     Pentru Ştefan Bănică jr., 2006 a fost un an mai plin ca oricând. Pe lângă muzică şi teatru, artistul s-a implicat şi într-un proiect de mare anvergură din domeniul televiziunii: show-ul "Dansez pentru tine", cu două ediţii pe ProTV. Bănică mai prezentase emisiuni televizate, unele cu succes, dar de această dată participarea lui a cunoscut o etapă superioară, întrucât şi-a asumat şi rolul regizorului. Ce a urmat, ştie toată lumea: "Dansez pentru tine" a spulberat, pe intervalul orar pe care a fost programat, toate recordurile de audienţă, trimiţând posturile concurente la "şi alţii". "Dansez pentru tine" a avut o reţetă de mare succes, verificată pe alte meleaguri, dar care în România, pe postul lui Adrian Sârbu, a prins mult peste aşteptări. Şi un rol important în acest triumf l-a jucat perfecţionismul regizorului Bănică, suprapunându-se peste rigurozitatea artistului şi entertainer-ului cu acelaşi nume. În spectacolele lui Bănică, totul are un rost, totul este urmărit până în cele mai mici detalii, nimic nu rămâne la întâmplare. Iar regizorul Bănică a fost foarte exigent cu toată lumea, dar mai ales cu prezentatorul Bănică, pe care l-a pus să înveţe câte-un rol în fiecare săptămână, dar atât de bine, încât să dea impresia că improvizează.
     Şi în teatru, Ştefan Bănică jr. a lăsat urme adânci, prin spectacolele cu "Chicago", la Teatrul Naţional din Bucureşti, şi "Revizorul", la Teatrul de Comedie. La "Chicago", multă lume întreba, înainte să-şi cumpere bilete: "Joacă Bănică, sau...?" Şi, dacă li se răspundea "sau...", nu puţini erau cei care-şi amânau plăcerea vizionării. După o vreme, însă, el i-a cedat rolul lui Aurelian Temişan, care sperăm c-o să aibă tot atât succes. Despre performanţa actoricească din "Revizorul", puteţi citi mai multe într-un alt articol din TABLOID.
     În fine, Ştefan şi-a continuat parcursul muzical de excepţie printr-un album de "Duete", cel puţin câteva dintre acestea fiind memorabile. În ceea ce mă priveşte, cel mai mult mi-au mers la suflet piesele cântate împreună cu Nicu Alifantis, cu Nicola şi cu Andra, ca să nu mai vorbesc despre superbul duet cu Angela Gheorghiu, iar dialogul peste timp cu seniorul Bănică va reprezenta, cu siguranţă, o piesă de rezistenţă a tuturor arhivelor, peste ani şi ani.
     Nu trebuie uitat faptul că, în timp ce alţii (nume cu pretenţii!) se dau de ceasul morţii să umple măcar o dată pe an Polivalenta sau Sala Palatului, distribuind în stânga şi-n dreapta invitaţii gratuite cu sutele, ca să nu se vadă prea urât locurile goale, Bănică junior a avut patru concerte "sold-out" în preajma Crăciunului şi, chiar dac-ar mai fi avut tot pe-atâtea, probabil că încă mai rămânea lume pe-afară. Şi asta mai ales pentru că show-ul lui Bănică este unul care merge "ceas", fără fisuri, compartimentele The 50’s, Rock’n’Roll Band, cel al coregrafiei şi cel scenografic completând cu precizie şi talent evoluţia strălucitoare a protagonistului. La concertele lui Ştefan Bănică jr., oamenii vin cu inima deschisă şi cu bucurie, apoi pleacă din sala de spectacol încărcaţi cu o energie pozitivă care-i face să privească viaţa cu optimism, şi nu cu ciudă şi frustrare, aşa cum se întâmplă în alte cazuri. În definitiv, de asta are lumea nevoie, nu de frustrările celor de pe scenă!

     Cei de la Holograf au cam stat "la cutie" o mare parte din 2006. Continuând tendinţa din ultimii ani, Bittman, Vrabete, Furtună, Petroşel, Dediu, Coman şi Soumah nu s-au înghesuit să apară pe la toate "berile" şi "cumetriile" şi nici n-au alergat cu limba scoasă de la Sighet la Mangalia şi de la Simeria la Fălticeni. Pentru că la Holograf n-a fost niciodată "foame de bani, bă’eţi", componenţii trupei şi-au permis să ţină la preţ şi la blazon, apărând doar în concerte tari şi nu în şuşe obscure, lucru pe care publicul l-a apreciat din plin.
     Albumul "Taina", apărut mai spre sfârşitul anului, este poate cel mai lucrat şi mai complex din discografia trupei. Sincer, dac-ar fi trebuit să decid eu care piesă să fie promovată prima, aş fi avut mari probleme. Pe lângă cea aleasă de ei, o baladă superbă care a beneficiat şi de un videoclip de excepţie ("Eşti aşa de frumoasă"), aş fi fost tentat de o alta, "Doar o viaţă…", care parcă prelungeşte senzaţia de plutire din "Să nu-mi iei niciodată dragostea", sau "Taina mea", o bijuterie minuţios şlefuită, în care mi-au atras atenţia versurile "Şi dac-aş putea / Ca din viaţa mea / Care, sincer, a trecut cam repede…", dar mai ales detaşarea superioară cu care le rosteşte Dan Bittman, într-un evident contrast cu lamentaţiile altora, care scrâşnesc printre maxilare: "Tot ce-am vrut a fost ca timpul să mai stea / Dar s-a dus în tra-la-la", sau cam aşa ceva… Sau poate că aş fi ales ciudăţenia aia intitulată "Cine ştie", o piesă mai eteroclită, la care-ţi vine să zici ceva despre Kansas, poate chiar despre Phoenix (de, rădăcini comune), sau despre Pogues, sau despre cine ţi-ar mai putea trece prin cap, într-un aleatoriu "stream of consciousness", dar despre care zici, până la urmă, doar: "Este, mă!" Şi nici pe atât de simpaticele "Dragostea-i nebună" sau "Ascensorul" nu le-aş fi scos din calcul, ironia şi auto-ironia care răzbat din ele făcând casă bună cu orchestraţiile bine lucrate şi cu interpretarea ireproşabilă. Nu ştiu ce părere or fi avut ceilalţi care-au cumpărat albumul, dar, din moment ce în doar câteva zile de la lansare, s-au vândut peste 10.000 de unităţi, determinându-i pe cei de la Roton să scoată iute la iveală "Discul de aur", răspunsul nu poate să fie prea greu de ghicit.
     La Holograf, la fel ca şi la Ştefan Bănică jr., este evidentă plăcerea cântatului live, ca şi bucuria comunicării cu publicul. Nu i-am văzut niciodată pe Puşu sau pe Ştefan trăgând cu ochiul în culise după geanta cu bani din mâinile managerului, sau ducându-se la baterist să-l întrebe: "Mai avem, bă, multe?" Pentru Bănică şi Holograf, apariţiile scenice sunt veritabile sărbători (de-aia sunt şi mai rare!) şi asta se simte. Şi de-asta ei continuă să fie, orice s-ar spune, cei mai buni.

     P.S.: Le mulţumim tuturor celor care s-au gândit la noi în clipele magice ale Sărbătorilor şi ne-au trimis urările şi gândurile lor bune. Până la închiderea ediţiei, ne-au sosit astfel de mesaje de la Paul Ciuci şi Compact, Mihai Trăistariu, Vali Rotari şi Foişorul de Foc, Departamentul Comunicare din TVR, Oana Georgescu (PR Events), Dragoş Gheorghiu Brânaru (compania Events), Oana Paraschiv şi Niki Ieremciuc (Teatrul Mic), Răzvan Popescu (Roton), Nicoleta Ion (Euromusic), Georgiana Voicu (RBA), Raluca Prodan (4ACE - PR & Publicity), Bianca Boitan (Teatrul Desant), Gabriel Arsene (Crystal Publishing Group), Dan Cosmin Frîncu (Xtrem PC), Trafic.ro, Neogen.ro, Index2000.ro, OfficeINN NET. Le dorim din toată inima ca 2007 să le aducă tot binele din lume, fericire deplină şi multe împliniri.
     Iar vouă, cititorilor noştri, vă dorim să vă bucuraţi în acest an mai mult decât în toţi cei precedenţi. La Mulţi Ani!